Din povestirile lui HENRI GOUGAUD, astazi
Painea si hotul
Era odata un hot care suferea din cauza unui grav defect, cel putin pentru cei asemeni lui. Era mereu atras de ceva, dincolo de prada cea mai apropiata. Cauta altceva. Ce? Nu stia nici el sa spuna. Un miracol, o comoara curata, o adevarata lumina plina de pace. Suferea din cauza asta. Nu stia de unde ii venea acea melancolie si traia cu ea asa cum se traieste cu acele iubiri apasatoare care uneori stanjenesc sufletul.
Intr-o seara, cautand o o prada, el patrunse intr-o casa fara aparare. In mijlocul mesei nu era nimic in afara de o paine rotunda in coaja ei. Si cum a ajuns in dreptul ei, painea l-a intrebat:
- Fratele meu, ce cauti tu de fapt?
- Cine a vorbit? intreba hotul.
- Sunt eu, spuse painea. Nu voiai tu un miracol?
- Speram la unul, dar tu ma uimesti.
- Iti vad limpede sufletul trist. Ai vrea sa descoperi in sfarsit ceva ce nu poate fi distrus, sa stii ce este muzica, sa iubesti asa cum stiu eu iubi.
- Tu iubesti pe cei care te mananca? intreba hotul amar si in bataie de joc.
- Cine nu iubeste nu poate hrani. Vrei puterea mea?
- Sigura ca da, ma intereseaza foarte mult.
- Sa stii ca trebuie sa treci prin drumul care a fost si al meu.
- Povesteste-mi, zise hotul.
- Fie ca urechea inimii sa asculte. Am fost mai intai, intr-o zi de toamna, ingropat in pamantul mortilor. Am putrezit. Am dormit multa vreme. Ceva din mine a germinat. M-am simtit renascand. Atunci mi-a venit o dorinta, un elan, un vis din ceruri. Dar noaptea in care ma zbateam era asa de grea, asa de inghetata! Totul imi spunea" Ce nebunie! Cum ar putea o fiinta atat de plapanda sa strabata aceste tenebre? Avem dovada ca exista zi, undeva, in acest univers?"
De o suta de ori am vrut sa renunt. De o suta de ori m-a invins furia. Cum am facut? Habar n-am. Intr-o dimineata s-a nascut un fir de iarba. Eram eu, traind, uluit. Aerul albastru, soarele, pasarile, libertatea, ce minune! M-am simtit si mai sus, m-am oferit averselor de ploaie. Am cunoscut acea mandrie a fapturii care crede in eternitate. Au venit primele zile de vara, armata de fier a seceratoarelor, inutilitatea rugaciunilor. Am fost legat, batut, zdrobit, facut praf sub roata, inecat, framantat, aruncat in cuptor si in sfarsit scos din acest infern de jaratic de catre calaul meu. Asa si nu altfel am devenit hranitoare. Am aceasta forta incomparabila de a imi darui forta celor vii. O vrei tu, hot de nimic?
- Nu, pastreaz-o, raspunse omul. Prefer de o suta de ori sa raman cu intrebarile mele fara raspuns. Sa iubesti e prea greu. Ziua buna.
.
Daca v-a placut, gasiti si alte povesti cautand cu rabdare "povesti cheie" ("Contes clés"). Henri Gougaud are multe de spus...
.
