CLICK HERE FOR BLOGGER TEMPLATES AND MYSPACE LAYOUTS »
Allinta Munay Allinta Yachay Allinta Llankay
.

duminică, 21 noiembrie 2010

Painea si hotul

.

.

Din povestirile lui HENRI GOUGAUD, astazi

Painea si hotul


Era odata un hot care suferea din cauza unui grav defect, cel putin pentru cei asemeni lui. Era mereu atras de ceva, dincolo de prada cea mai apropiata. Cauta altceva. Ce? Nu stia nici el sa spuna. Un miracol, o comoara curata, o adevarata lumina plina de pace. Suferea din cauza asta. Nu stia de unde ii venea acea melancolie si traia cu ea asa cum se traieste cu acele iubiri apasatoare care uneori stanjenesc sufletul.
Intr-o seara, cautand o o prada, el patrunse intr-o casa fara aparare. In mijlocul mesei nu era nimic in afara de o paine rotunda in coaja ei. Si cum a ajuns in dreptul ei, painea l-a intrebat:
- Fratele meu, ce cauti tu de fapt?
- Cine a vorbit? intreba hotul.
- Sunt eu, spuse painea. Nu voiai tu un miracol?
- Speram la unul, dar tu ma uimesti.
- Iti vad limpede sufletul trist. Ai vrea sa descoperi in sfarsit ceva ce nu poate fi distrus, sa stii ce este muzica, sa iubesti asa cum stiu eu iubi.
- Tu iubesti pe cei care te mananca? intreba hotul amar si in bataie de joc.
- Cine nu iubeste nu poate hrani. Vrei puterea mea?
- Sigura ca da, ma intereseaza foarte mult.
- Sa stii ca trebuie sa treci prin drumul care a fost si al meu.
- Povesteste-mi, zise hotul.
- Fie ca urechea inimii sa asculte. Am fost mai intai, intr-o zi de toamna, ingropat in pamantul mortilor. Am putrezit. Am dormit multa vreme. Ceva din mine a germinat. M-am simtit renascand. Atunci mi-a venit o dorinta, un elan, un vis din ceruri. Dar noaptea in care ma zbateam era asa de grea, asa de inghetata! Totul imi spunea" Ce nebunie! Cum ar putea o fiinta atat de plapanda sa strabata aceste tenebre? Avem dovada ca exista zi, undeva, in acest univers?"
De o suta de ori am vrut sa renunt. De o suta de ori m-a invins furia. Cum am facut? Habar n-am. Intr-o dimineata s-a nascut un fir de iarba. Eram eu, traind, uluit. Aerul albastru, soarele, pasarile, libertatea, ce minune! M-am simtit si mai sus, m-am oferit averselor de ploaie. Am cunoscut acea mandrie a fapturii care crede in eternitate. Au venit primele zile de vara, armata de fier a seceratoarelor, inutilitatea rugaciunilor. Am fost legat, batut, zdrobit, facut praf sub roata, inecat, framantat, aruncat in cuptor si in sfarsit scos din acest infern de jaratic de catre calaul meu. Asa si nu altfel am devenit hranitoare. Am aceasta forta incomparabila de a imi darui forta celor vii. O vrei tu, hot de nimic?
- Nu, pastreaz-o, raspunse omul. Prefer de o suta de ori sa raman cu intrebarile mele fara raspuns. Sa iubesti e prea greu. Ziua buna.
.

Daca v-a placut, gasiti si alte povesti cautand cu rabdare "povesti cheie" ("Contes clés"). Henri Gougaud are multe de spus...
.

luni, 18 octombrie 2010

Norul si duna de nisip

.
Din nou, Paulo Coelho: "Norul si duna de nisip"
("The Cloud and the Sand Dune" din volumul "Like the flowing river")

"Dupa cum stie toata lumea, viata unui nor este foarte ocupata si foarte scurta", scrie Bruno Ferrero. Si iata aici o poveste care se leaga foarte bine de asta.

Un tanar nor se nascuse in toiul unei mari furtuni peste Mediterana. Nici n-a avut timp sa creasca insa acolo, ca un vant puternic a impins toti norii inspre Africa.
De indata ce norii au atins continentul, vremea s-a schimbat. Un soare stralucitor scanteia pe cer si, intinse sub nori, se rasfatau dunele aurii ale Saharei. Cum in desert nu ploua aproape niciodata, vantul a continuat sa impinga norii catre padurile din sud.
Intre timp, asa cum se intampla si cu tinerii oameni, tanarul nor a hotarat sa-si paraseasca parintii si vechii prieteni ca sa descopere lumea.
"Ce faci?" a strigat vantul. "Desertul e la fel peste tot. Intoarce-te langa ceilalti nori si o sa megem toti in Africa Centrala unde sunt uimitori munti si arbori!"
Dar tanarul nor, un rebel innnascut, a refuzat sa-l asculte si incet a lunecat pana a gasit o briza blanda si generoasa care i-a permis sa ajunga peste dunele aurii de nisip.
Dupa multa fataiala incolo si incoace a observat ca una din dunele de nisip ii zambea.
El a vazut ca duna era si ea tanara, nou formata de vantul care tocmai trecuse pe acolo. Si el s-a indragostit atunci si acolo de parul ei cel auriu.
"Buna dimineata", zise el. "Cum e viata acolo jos?"
"Am tovarasia celorlaltor dune, a soarelui si a vantului si a caravanelor care trec uneori pe aici. Uneori e chiar fierbinte, dar e totusi suportabil. Cum e viata acolo sus?"
"Avem si aici soare si vant dar lucrul bun e ca eu pot calatori pe cer si pot vedea multe lucruri."
"Pentru mine", zise duna, "viata e scurta. Cand vantul se va intoarce dinspre paduri, voi disparea."
"Si asta te intristeaza?"
"Ma face sa simt ca nu am un rost in viata."
"Si eu simt la fel. De indata ce alt vant va veni voi merge spre sud si ma voi transforma in ploaie; dar asta e destinul meu."
Duna a ezitat un moment, apoi a spus:
"Stii tu oare ca noi in desert numim ploaia paradis?"
"Nu aveam idee ca as putea fi vreodata asa de important", zise mandru norul.
"Am auzit alte dune batrane povestind despre ploaie. Ele spun ca dupa ploaie suntem acoperite cu iarba si flori. Dar eu nu voi trai niciodata asta pentru ca in desert ploua atat de rar."
A fost de data asta randul norului sa ezite. Apoi a zambit larg si a zis:
"Daca vrei, as putea sa fiu acum ploaie peste tine. Stiu ca abia am ajuns aici, dar te iubesc si as vrea sa stau aici pentru totdeauna."
"Cand te-am zarit prima data pe cer, m-am indragostit si eu de tine', zise duna. "Dar daca iti vei transforma in ploaie frumosul tau par alb, vei muri."
"Dragostea nu moare niciodata, zise norul. "Este transformata, si pe de alta parte, vreau sa-ti arat ce este paradisul."
Si el incepu sa mangaie duna cu mici picuri de ploaie, astfel incat sa stea impreuna cat mai mult, pana cand aparu un curcubeu.
In ziua urmatoare micuta duna era acoperita de flori. Alti nori care treceau spre Africa au crezut ca trebuie sa fie o parte din padurea pe care o cautau si au mai scuturat niste ploaie.
Douazeci de ani mai tarziu duna fusese transformata intr-o oaza care improspata trecatorii cu umbra copacilor sai.
Si astea toate pentru ca intr-o zi un nor s-a indragostit si nu s-a temut sa-si daruiasca viata acestei iubiri.
.

miercuri, 6 octombrie 2010

Poveste din Rai

.
Asez aici o poveste primita in dar.
Din volumul "Like the flowing river" - Ca raul curgator - al lui Paulo Coelho

E povestea unui vizitator din Maroc, aratand cum descriu unele popoare pacatul originar...

"Eva se plimba prin Gradina Raiului, cand a aparut sarpele care a sasait spre ea:
"Mananca marul acesta", zise el.
Eva, care fusese bine instruita de Dumnezeu, a refuzat.
"Mananca marul acesta", insista sarpele. "Trebuie sa te faci si mai frumoasa pentru barbatul tau."
"Nu, nu trebuie", raspunse Eva. "El nu are alta femeie in afara de mine."
Sarpele a ras.
"Sigur ca are."
Si cum Eva nu il credea, el a condus-o pana la o fantana din varful unui deal.
"E acolo, in adancul ala. Adam a ascuns-o acolo."
Eva s-a aplecat si, reflectandu-se in apa fantanii, a vazut chipul frumos al unei femei. Ea a mancat imediat marul pe care i-l intinsese sarpele.

Dupa cum se spune in acelasi trib din Maroc, intoarcerea in Paradis este garantata oricui isi recunoaste reflectarea lui insusi sau ei insasi in apa si nu simte nicio teama.
.

duminică, 19 septembrie 2010

Povestea Femeii Schelet

.
Din 'Femmes qui courent avec les loups'  (Femei care alearga cu lupii)
de Clarissa Pinkola Estès


(Legenda inuita)


"Ea facuse ceva impotriva vointei tatalui sau, ceva de care nimeni nu-si mai amintea. Se stia doar ca tatal ei o tarase pana la faleza si o aruncase in mare. Pestii venisera si-i mancasera carnea, ii devorasera ochii. Si ea zacea pe fundul apei, iar curentii ii clatinau oasele incoace si-ncolo.

Intr-o zi a aparut un pescar. De fapt erau mai multi pescari pe-acolo, dar unul s-a aventurat destul de departe, ignorand ce spuneau ceilalti: sa se tina departe de acele ape, caci erau blestemate.

Si iata ca un carlig al pescarului a agatat osul custii pieptului Femeii Schelet. "Aha - gandi pescarul - asta trebuie sa fie o prada grozava!" Isi imgina deja numarul mare de oameni ce se vor hrani din uriasul peste, cam cat timp va dura asta si ca nu va mai trebui sa revina multa vreme la pescuit . Si in timp ce se chinuia sa traga marele peste, marea prinse sa fiarba, scuturandu-i kayakul ca pe un pai, caci cea ce zacea in adancuri si era acum trasa la suprafata se lupta zdravan sa se elibereze. Cu cat se lupta, cu atat se infasura mai mult in firul unditei. Si reusise numai bine sa se infasoare strans si sa fie trasa in sus.

Pescarul se intoarse sa-si stranga plasa. Nu vazu craniul care aparuse desupra valurilor. Nu vazu nici micile depuneri de corali care scanteiau in orbitele goale, nici crustaceele prinse intre dintii de fildes. Cand se intoarse cu plasa stransa, tot scheletul iesise din ape si ramasese agatat de kayak.

"Aaaaah!" urla barbatul. De frica, inima ii sari din piept, ochii i se infundara in orbite si urechile i se inrosira. Tipa si incepu sa loveasca cu vasla ca un nebun. Nu-si daduse seama ca ea se incurcase in firul unditei. Ea parea ca-l urmareste, ridicata in picioare pe apa. El era din ce in ce mai ingrozit. Facuse tot felul de zigzaguri, dar ea il urma si parea ca rasufla, aruncand nori de vapori de apa deasupra marii, iar bratele ei se intindeau ca si cum ar fi incercat sa-l prind si sa-l traga in adancuri. 
"Aaaaah!" gemu el atingand pamantul. Facu un salt urias afara din barca si o lua la goana, cu undita stransa langa el, cu ata ei tragand scheletul alb si plin de corali al Femeii Schelet, agatat in fire. El urca peste stanci. Ea venea dupa el. El alerga peste tundra inghetata. Ea il urma. El fugi, sarind peste pestii intinsi afara la uscat, sfaramandu-i sub mocasini. Ea il urma. De fapt, ea aduna in trecere putin peste uscat si incepu sa manance, caci nu se mai hranise de multa vreme.  
In sfarsit omul ajunse la iglu, se arunca prin gura acestuia si intra de-a busilea inauntru. Fara suflare, ramase in intuneric, cu inima batand nebuneste. In sfarsit in siguranta, o, da, slava zeilor, Corbule, o da, multumesc Corbule, si tie atotbinefacatoare Sedna, in sfarsit in siguranta...

Si iata ca, la lumina lampii cu ulei de balena, ea era acolo. Era acolo, ingramadita pe podeaua de zapada, un calcai langa umar, un genunchi pe cutia toracia, un picior pe cot. N-a fost in stare sa spuna nici mai tarziu ce l-a impins - poate lumina focului indulcise trasaturile ei, sau poate ca era doar un om singur. Fapt e ca suflarea lui se facu mai atenta si ca incetisor isi intisese mainile aspre si, cu vorbele mamei pentru copilul ei, incepuse sa o descurce din firul unditei.
"Na, na..." Incepu sa descurce firul de pe degetele picioarelor ei, apoi de pe glezne. "Na, na..." Lucra pana tarziu in noapte, pana ajunse sa o inveleasca in blanuri, ca sa-i tina de cald. Si acum oasele Femeii Schelet erau in asezate in ordinea fireasca.
El scotoci in invelisul de piele, isi lua silexul si se folosi de parul lui pentru a face inca putin foc. Ungand cu ulei lemnul pretios al unditei sale, infasurandu-i la loc firul, el o privea. Ea, invelita in blanuri, nu zicea nimic - nu indraznea, de frica sa nu se manie pe ea, sa o arunce pe stanci si sa o faca bucati.

Barbatul incepu sa picoteasca. Luneca sub acoperamantul de piei si incepu curand sa viseze. Poate ca uneori in somnul oamenilor vine cate o lacrima sub pleoape; nu stim din ce vis izvoraste, dar trebuie sa fie un vis trist sau un vis in care se exprima o dorinta. Asa s-a intamplat si cu acel barbat.

Femeia Schelet vazu lacrima stralucind in lumina focului si dintr-o data se simti grozav de insetata. Isi desfasura oasele si aluneca langa omul adormit apoi isi puse gura pe lacrima. Aceasta unica lacrima fu un rau pentru buzele ei insetate. Ea bau iar si iar, pana isi stinse setea ce o arsese atat de multa vreme.

In timp ce statea lungita langa el,  isi lasa mana sa se strecoare in omul adormit si scoase la iveala inima lui, care batea ca o toba. Ea se aseza si lovi usor marginile inimii.
- Bum,bum! Bum, bum!
In timp ce lovea asa, ea incepu sa cante: "Carne, carne, carne!" Si pe masura ce canta, corpul ei se acoperea de carne. Si ea canta pentru par, si canta pentru ochi, si canta pentru maini puternice. Si canta pentru locul ei dintre picioare si pentru sani care sa fie adanci pentru a darui caldura, si pentru tot ce are nevoie o femeie.

Si cand fu gata, ea canta pentru scoaterea vesmintelor de pe barbatul care dormea si apoi se strecura langa el in pat, piele langa piele. Si darui inapoi trupului lui minunata toba, inima. Si asa se desteptara dimineata, incalciti unul si altul in alt fel acum, dupa aceasta noapte.

Cei care uitasera ce-i adusese ei nefericirea, la inceput, povestesc si acum ca ea a plecat cu pescarul si ca au fost hraniti cu daruire de creaturile marii pe care ea le cunoscuse cat fusese sub ape. Aceasta poveste, zic ei, e adevarata si  nu mai e nimic de adaugat."

...

Am incercat a talmaci cat mai bine povestea de mai sus. Talmacire doar de limba vorbita ori scrisa... Limba inimii va spune fiecaruia ceea ce este de spus. Si asa cum zic si povestitorii - inuitii care o transmit copiilor lor - nu mai e nimic de adaugat.

.

... Doar desenul povestii, asa cum l-a gasit Ajnanina (gracias!)


.
Si cuvintele astea, tot de la Ajnanina, care pot face cate un fir spre intelegere. Cateva din multele fire...


,,si tot asa veti pescui in apa adanca; si tot ceea ce veti prinde va fi urias; veti aduce prada acasa, dar deasupra oaselor trebuie sa cantati cantecul vietii"

,,caci in ceea ce numim realitate, pescuim doar in apropierea malului, iar daca ceea ce prindem ne depaseste, taiem undita"

"... iar celui ce are curajul sa ceara totul, intregul, i se va darui ceea ce cere."
.

marți, 31 august 2010

Focul sacru. Primii pasi in transformare - tema practica

.


Prima data cand am intalnit Wilkanina, focul sacru, a fost in Peru. In buricul pamantului, pe lacul Titicaca, in insula Amantani. Acolo a fost primul contact... Foarte arzator...
Ne-am tot imbratisat dupa aia, de nu ne mai opream din dat din aripi...

Dupa asta au urmat alte si alte focuri...

Povestind despre dansatorii focului, mi-am dat seama ca poate unii vor sa stie cum este asta, arderea...
Iata aici cum se poate face acasa - una din variante.

Intai, alegem un moment anume in care ne facem timp pentru noi. Daca e sa fie la luna noua sau luna plina, e si mai bine. Dar... nu importa prea mult cand, conteaza cum...

Prima - prima din toate e intentia. Acea pornire de a limpezi, de a curata, pe de o parte, si de a creste, pe de alta.
Puteti face separat: o intalnire cu focul pentru eliberat si curatat si o alta pentru crescut semintele voastre...
Oricum ar fi, important e cum ...

Cand sunteti gata, luati o lumanare mica intr-o farfurioara - sau daca stati la curte, puteti face chiar un foc.






Se pregatesc hartie si chibrituri.
Se pune totul undeva, in ceea ce ar fi mijlocul unui cerc. Puteti marca cercul cu pietre, daca sunteti in curte. Acasa, in apartament, ar fi mijlocul unui covor sau daca nu, un loc aparte, unul care sa va fie sacru. Nu conteaza prea mult unde lucrati, important e cum...

Se deschide apoi spatiul sacru. Aici aveti o deschidere, facuta "ca la carte".

Daca nu intelegeti engleza, nu-i nimic... Practic, se cheama vanturile de sud, de vest, de nord si de est, Mama Pamant  si Tata Soare, cu Bunica Luna si Verii Stele si Marele Spirit ... Se cheama sa vina la focul sacru, sa ajute arderea ce va urma.

Apoi se aprinde focul. Acesta, focul sacru, va arde ceea ce dorim sa lasam, va creste ceea ce dorim sa crestem...
Aprindeti asadar lumanarica sau focul de lemne.
Priviti-l cateva clipe, sa il simtiti, sa il cunoasteti, sa va cunoasca... Focul vostru launtric se va destepta, se va uni cu flacara sacra.

Apoi stabiliti intentia:
Inati, de a lasa ce vreti sa lasati. Tot ce va impiedica sa va bucurati de viata, de voi insiva, de tot ce este. Toate fricile, durerile, dezamgirile, lipsa, abandonul, orice fel de nu pot, nu-s bun, nu sunt in stare... Si mai ales pe nu sunt iubit si nu merit... Veti sti. Cand veti umbla adanc in suflet, sa scotociti, simpla intentie atinsa puternic si curat, in timp ce stati acolo in genunchi langa foc, va scoate tot ceea ce va fi de scos si de ars.

Acum aveti doua variante: ori scrieti toate pe o hartie, ori fiecare pe cate o hartiuta mica. Cum va e mai potrivit. Nu conteaza cate hartii scrieti, conteaza cum...
Dpa ce terminati de scris - fie o "piedica", o "lipsa", fie toata lista, suflati. Suflarea voastra trece in bucata de hartie ceea ce simtiti. De plida : nu sunt iubit/iubita - simtiti ce simtiti cand ati atins asta si suflati neiubirea in hartie.
Ori, cand faceti lista pe o singura hartie, suflati in lista parcurgand fiecare cuvant sau propozitie si simtind...

Pe urma dati hartia focului Ardeti-o complet, lasand cenusa sa cada in farfurie. Daca faceti foc afara, puneti doar hartia in foc asigurandu-va ca arde de tot.

Faceti asa pana goliti sacul de "defecte", "probleme", 'lipsuri", "dureri"...

Apoi treceti la partea a doua: Ce vrem. Ce vrem sa crestem in noi. Poate bucuria de a implini un vis (sau mai multe), poate o relatie, poate o calatorie, poate darul de a dansa sau de a scrie sau curajul, limpezimea mintii sau forta trupului sau pacea sufletului... Orice face parte din ceea ce vreti si ce v-ar trebui, dupa cum credeti voi, ca sa realizati ceea ce vreti. Aici sunt calitati care se cresc si vise, viziuni, proiecte. Nu o sa cresteti bani, de pilda, ci o sa cresteti prosperitate, bunastare.
La fel ca si in prima parte, suflati in hartie starea. Cum va simtiti plini de curaj? Cum va simtiti alaturi de cel iubit/cea iubita? Vedeti un pic in viitor, vedeti realizarea si simtiti-o.

Oferiti-va timp si rabdare cu voi, sa puneti cat mai mult din stare, apoi suflati. Spiritul va prinde respirul (adica tot spiritul), Universul va sti, va primi...
Apoi ardeti si astea.

Focul va arde si va transforma in implinire ceea ce ati intentionat.Cu cat sunteti mai clari si mai fermi si mai "simtitori", cu atat e mai limpede toata lucrarea asta alchimica...

Cand sunteti gata, multumiti focului. Priviti-l un pic, sa il simtiti, sa va simta. Sa simtiti cum va simte.

Apoi hraniti-va cu puterea focului sacru: plimbati mainile prin flacari - cat mai aproape de ele, adica - cu intetia de a prinde focul in palme, si apoi duceti palmele aproape de corp, magaind foarte apropae de piele, ca si cum ati depune focul

- in pantec - pentru actiunea corecta, potrivita
- in mijlocul pieptului - pentru simtirea corecta, adica iubirea
- in mijlocul fruntii - pentru gandirea clara, viziunea limpede

Cu acestea trei "zone" luminate si imputernicite de foc (trup, suflet, minte) veti realiza ceea ce v-ati propus: sa va eliberati de ceea ce ati lasat, sa va bucurati de roadele creatiei voastre...

Daca ati folosit lumanarica, adunati frumusel cenusa si presarati-o undeva pe pamant. Acesta are rol de a macera si de a rodi.
Daca ati facut foc in curte, ideal e sa-l lasati sa se stinga de la sine. Nu-l doborati cu apa... Focul e viu.
Aveti asta in vedere cand pregatiti lemnele. Veti sti cat timp veti avea de vegheat pana la stingere...

In final, mai multumiti o data focului. Apoi inchideti spatiul sacru, eliberand cele patru vanturi - "Mergi in lumina, mergi in pace!" -, multumind Mamei Pamant si Tatalui Soare, cu Bunica Luna si Verii Stelari, si Marelui Spirit.

Puteti face aceasta lucrare transformatoare de cate ori doriti. Puteti face cresterea puterii in cele trei centre de putere - pantec, inima, cap - in fiecare seara, folosind flacara unei lumanari. Veti observa in timp schimbarile, in ceea ce faceti - actiunea corecta -, in ceea ce simtiti - iubirea din care faceti, - si in ceea ce ganditi - mintea ascutita si viziunea clara.

Si poate ca in timp veti ajunge sa simtiti dragostea focului si placerea de a atinge flacarile... Veti simti viul lui. Poate veti gasi mai des bucurie in viata si putere de a va echilibra la momentul alegerilor sau in fata unor tulburari. Nimic nu este degeaba. Si tot ce conteaza este cum...

Si apoi... adica tot timpul,
Pasiti in Frumusete!
.

luni, 23 august 2010

Mesaje. Vulturul si Condorul

.

.
.

.

joi, 12 august 2010

Scriitori si samani

.

                                                              foto:Howard Terpning

THE WRITER’S JOURNEY - Christopher Vogler
(Calatoria Scriitorului)

Cand am citit asta, primita de la Ajnanina, am ramas fara rasuflare. Nu foarte mult, desigur, ci doar atat cat sa nu ma sufoc. Era un AHA din cel mare, care imi lamurea intr-un fel cam ce-i cu mine, cu povestile care s-au cerut scoase si scrise, cu Calatoria Eroului si cu Calea Frumusetii, asa cum am numit aceasta minune de drum in care sunt de o vreme...

Christopher Vogler zice de

SCRIITORI SI SAMANI


"Samanii au fost numiti "vindecatorii raniti". Ca si scriitorii, ei sunt oameni speciali, deosebindu-se de ceilalti prin visele, viziunile sau experientele lor unice. Samanii, ca multi scriitori, sunt pregatiti pentru lucrarea lor prin incercari teribile. Ei pot avea boli periculoase sau pot sa cada de pe o stanca, frangandu-si aproape toate oasele. Ei sunt mestecati de un leu sau sfasiati de un urs. Sunt facuti bucati si apoi refacuti intr-un nou mod. Intr-un anumit sesn, ei au murit si au renascut, iar aceasta experienta le confera puteri speciale. Multi scriitori isi ating puterea numai dupa de viata a dat cu ei de pamant intr-un anume fel.
Deseori cei care sunt alesi sa fie samani sunt recunoscuti dupa visele sau viziunile lor speciale, prin care zei sau spirite ii poarta catre alte lumi unde se confrunta cu incercari teribile. Sunt intinsi pe o masa, ca sa li se rupa si desfaca toate oasele. In fata propriilor ochi, oasele si organele le sunt spintecate, arse si apoi reasamblate intr-o noua ordine. Ei sunt reglati pe o noua frecventa, asemeni receptoarelor radio. Ca samani, ei sunt acum capabili sa primeasca mesaje din alte lumi.
Ei se intorc in triburile lor cu noi puteri. Au capacitatea de a calatori in alte lumi si de a aduce povesti, metafore sau mituri care ghideaza, vindeca si dau inteles vietii. Ei asculta visele confuze si misterioase ale semenilor lor si apoi le intorc acestora sub forma de povesti care ofera linii calauzitoare pentru o viata corecta.
Noi scriitorii avem parte de aceeasi putere aproape dumnezeiasca pe care o au samanii. Nu doar calatorim in alte lumi, dar le si cream, dincolo de spatiu si timp. Cand scriem, noi chiar calatorim in aceste lumi ale imaginatiei noastre. Oricine a incercat serios sa scrie stie de ce avem nevoie de solitudine si concentrare. Noi calatorim efectiv in alt timp si in alt loc.
Ca scriitori noi calatorim in alte lumi nu ca niste visatori cu ochii deschisi, ci ca samani cu puteri magice, pentru a capta acele lumi si a le aduce sub forma de povesti, spre a le impartasi altora. Povestile noastre au puterea de a vindeca, de a reinnoi lumea, de a da oamenilor metaforele prin care pot intelege mai bine propriile vieti.
Cand noi, scriitorii, folosim vechile instrumente ale arhetipurilor si Calatoria Eroului in povestile moderne, stam pe umerii facatorilor de mituri si ai samanilor din vechime. Cand incercam sa ne vindecam semenii prin puterea miturilor, suntem niste samani moderni. Punem aceleasi intrebari de cand lumea, aceleasi intrebari copilaresti prezentate de mituri. Cine sunt eu? De unde am venit? Ce se intampla cand mor? Ce inseamna asta? Unde(care) e rostul meu? Unde ma aflu eu in a mea Calatorie a Eroului?"

Cum in traducerea de mai sus am tradat :), asez aici, spre iertare, textul in limba engleza:

"WRITERS AND SHAMANS
Shamans have been called “the wounded healers.” Like writers, they are special people set apart from the rest by their dreams, visions, or unique experiences. Shamans, like many writers, are prepared for their work by enduring terrible ordeals. They may have a dangerous illness or fall from a cliff and have nearly every bone broken. They are chewed by a lion or mauled by a bear. They are taken apart and put back together again in a new
way. In a sense they have died and been reborn, and this experience gives them special
powers. Many writers come to their craft only after they have been shattered by life in some way.
Often those chosen to be shamans are identified by special dreams or visions, in which the gods or spirits take them away to other worlds where they undergo terrible ordeals.
They are laid out on a table to have all their bones removed and broken. Before their eyes, their bones and organs are split, cooked, and reassembled in a new order. They are tuned to a new frequency like radio receivers. As shamans, they are now able to receive messages from other worlds.
They return to their tribes with new powers. They have the ability to travel to other worlds and bring back stories, metaphors, or myths that guide, heal, and give meaning to life. They listen to the confusing, mysterious dreams of their people and give them back in the form of stories that provide guidelines for right living.
We writers share in the godlike power of the shamans. We not only travel to other worlds but create them out of space and time. When we write, we truly travel to these worlds of our imagination. Anyone who has tried to write seriously knows this is why we need solitude and concentration. We are actually traveling to another time and place.
As writers we travel to other worlds not as mere daydreamers, but as shamans with the magic power to bottle up those worlds and bring them back in the form of stories for others to share. Our stories have the power to heal, to make the world new again, to give people metaphors by which they can better understand their own lives.
When we writers apply the ancient tools of the archetypes and the Hero’s Journey to modern stories, we stand on the shoulders of the mythmakers and shamans of old.
When we try to heal our people with the wisdom of myth, we are the modern
shamans. We ask the same ageless, childlike questions presented by the myths: Who am I? Where did I come from? What happens when I die? What does it mean? Where do I fit in? Where am I bound on my own Hero’s Journey?"
.

duminică, 25 iulie 2010

Initiere

.

Titicaca. Sarpele de piatra
Calauza. Mallku, deschizand drumurile



Am trecut peste Sarpe, facand primul drum nou, cu oarece teama...
Cu pas de felina, peste piatra lunecoasa, cautam echilibrul. Pentru a trece peste, pentru a merge mai departe. Invatam pasii si ne bucuram de fiecare inaintare.

Cu cateva zile in urma incepuse un nou inceput...

Acolo, in Peru, la Machu Picchu, urma sa primim initierea solara.
Mandri de noi, ajunseseram acolo, pe muche, la intalnirea cu... nu stiam. Stiam doar de Soare.

Si acolo, atunci, pe cand noi intram in asteptare, intrebarea lui Mallku a venit peste noi:
- Initiere... Ce inseamna initiere?

Tacere.
Tacere deasa de tot...

Imi dau seama ca, asa cum se intamplase cu tot, de cand intrasem in aceste locuri, ideile se dusesera si ramasese gol.  Ar fi trebuit sa fie ceva, dar... aici era doar locul intelegrii din trait. Si asta abia acum se intampla.

Posibil sa fi fost si ceilalti ca mine, caci toti au tacut. Niciun filosof, niciun discipol printre noi. Incetaseram sa mai fim ceva, cumva. Eram goi, asteptand...

Si atunci, cu zambetul sau de Calauza, Mallku ne-a spus:
- Initiere inseamna inceput.
 "Initio", adica inceput.
Un initiat este cel care incepe un drum. Asta-i tot.

Asta-i tot...
Un inceput de drum... si cel care incepe sa mearga pe acesta.

Da.
Asa este. Un inceput.


Multumesc drumului, care a venit acolo, atunci, sa se faca inceput.

Si Calauzei, gracias!
.

vineri, 23 iulie 2010

Oamenii de Foc

.

.
Azi, despre Oamenii de Foc:

Victor Sanchez - "Toltecii noului mileniu"
.

Vantul se inteteste, fortandu-se sa ne acoperim fetele ca sa nu ne inghete nasul. Dupa un timp, aud vocea lui Manolo, care ma cheama de undeva din afara sacilor de dormit.

"Hei, Vic, vino sa vezi!" Imi scot capul de sub patura si reusesc sa-l vad pe Manolo, care privea uimit in directia tufisurilor.
"La ce te uiti? Vino inapoi!"
"Nu, Vic.Ttrebuie sa vezi asta, n-o sa-ti para rau."
Curiozitatea mea invinge frigul. Ma ridic in picioare si ma duc langa el. Ma uit in directia in care priveste el - spre tabara wirrarika. Vad o luminita printre tufisuri, care incepe sa creasca, pana cand acopera o intreaga scena din fata noastra.
"Extraordinar! Nu se poate! Veniti repede sa vedeti!", le spun celorlalti, care stau culcati.
"Ce se intampla?" intreaba mai multi. Se ridica pe rand in picioare si incep sa exclame de uimire. Nu ne vine sa credem ce vedem in fata ochilor. Viziunea din fata noastra ne prezinta tabara wirrarika, loc care de fapt se afla in afara campului nostru vizual, din cauza distantei dintre noi si a inaltimii arbustilor din zona. Vedem cativa wirrarika asezati in jurul focului, cufundati in energia sa. Insa nu ii vedem asa cum sunt; pentru privirile noastre, acestia sunt alcatuiti din lumina multicolora, ca si cand ar fi o sfera de lumina."ascunsa" sub o palarie si o patura. Sunt compusi din acelasi material ca si Tatewari (focul) si sunt constienti de acest lucru. Dintr-o data par sa observe ca ii vedem, iar doi dintre ei se intorc cu fata spre noi. Ni se face frica imediat, ca si cum am fi primit o palma peste fata. Ochii lor sunt de foc si sunt indreptati spre noi. Reusesc sa ne zambeasca usor, dupa care se intorc sa vegheze focul. Noi ramanem in extaz timp de cateva minute.
Apoi vedem cum flacarile focului incep sa creasca, pana cand se transforma intr-un chip enorm de cerb, cu coarne mari, de foc. Acesta ne priveste fix, scotand flacari pe ochi si pe gura. Ne frecam la ochi, ca si cand am vrea sa ne trezim. Ceea ce vedem e real! Il vedem pe Tamatz Kahullumary, chiar in fata noastra! Toti sase il vedem! Acel chip urias de cerb inflacarat din mijlocul indienilor wirrarika este cea mai vie viziune pe care am vazut-o vreodata si emana o putere si o maretie venite dintr-o alta lume. Pe obraji ne curg lacrimi de fericire. Cu totii ne exprimam uluirea si incantarea, prin expresii ca: "Nu-mi vine sa cred ca exista ceva atat de frumos! Nu se poate asa ceva! Ce minunat! Vezi si tu?" Viziunea se mentine timp de cincisprezece minute.
Mai tarziu, Cerbul de Foc este "absorbit" de flacari si ii avem din nou in prim plan pe luminosii wirrarika. Unii stau in picioare , iar doi dintre ei stau langa foc. Impresia pe care ne-o lasa, ca ar fi compusi din foc, nu este doar vizuala, ci pot simti la nivelul corpului energia uriasa de sub palariile, hainele si paturile care ii acopera.
Avem senzatia ca in orice clipa hainele lor pot lua foc, transformandu-i in sfere de foc.
Persoana aflata in dreapta face ceva ce nu putem discerne. Imediat, totul devine evident. Vorbeste cu focul. Este marakame Antonio care ii vorbeste focului! Focul ii raspunde. Este limpede ca se inteleg unul pe celalalt. Au aceeasi natura. Pe masura ce marakame-ul continua sa comunice cu focul, celelalte siluete se raspandesc si incep sa se miscoreze, ca si cand si-ar luat zborul. Intensitatea interactiunii dintre foc si om devine tot mai puternica. Putem simti iubirea profunda ce i-o poarta focului indienii wirrarika si mai ales marakame Antonio. Doar ca in acea clipa Antonio nu este, pur si simplu, Antonio. El este energie pura. Putem simti si iubirea infinita si inefabila ce o are Bunicul Foc pentru wirrarika. E cert ca aceasta este natiunea lui, poporul lui. Este posibil sa fie singurii oameni treji de pe acest Pamant, iar acum ne lasa sa le spionam lumea, pentru cateva clipe. Constientizez ce raspundere uriasa poarta indienii wirrarika pe umerii lor, sustinand timp de secole si de milenii un efort neinduplecat de a nu uita esentialul, de a tine deschise canalele ce fac legatura cu sursa a tot ceea ce exista.
.

marți, 20 iulie 2010

Powder

 .

.

.

sâmbătă, 17 iulie 2010

La deschidere si la inchidere... SPATIUL SACRU

Asa incepe calatoria...



In jurul acestei femei frumoase si puternice, in muntii nostri, cam asa... Cam asa ne incepem rotirile.

De acum drumurile sunt deschise si purtate pe pantecul Mamei Pamant, in lumina Tatalui Soare.
PachaMama, TataInti...

In orice incepem, ne insotesc cele patru vanturi, Mama Pamant si Tata Soare. Si strabunii, si cei ce vor veni. Oriunde am umbla, am fost si suntem iubiti.
Pentru ca Dumnezeu nu stie altceva decat sa iubeasca.
.

marți, 13 iulie 2010

RUGACIUNEA CAII BINECUVANTATE A FRUMUSETII

O, Wan-Kan-Tanka, Mare Spirit, mister sacru
Wakan, stra-strabunica, Univers sacru
Sqan, stra-strabunic, Galaxie sacra
din inima mea de copil iti trimit rugaciunile mele
Asculta-ma.


Fie sa pasesc in frumusete pe Pamant, bunica noastra
sub lumina Soarelui, bunicul nostru
In armonie cu mineralele, plantele, animalele,
si cu oamenii
Fie sa ii primesc in toata frumusetea lor


Fie ca frumusetea sa se afle in calea mea
Sa stiu sa descopar frumusetea peste tot in jurul meu
Fie ca frumusetea sa se afle in spatele meu


Fie ca toti acei care aleg sa ma insoteasca
sa-mi perceapa frumusetea
Sa primesc frumusete prin partea mea stanga
urmand principiul feminin
sa daruiesc frumusete prin partea mea dreapta
urmand principiul masculin
Fie sa nu fac nimic care sa dauneze copiilor


Fie ca frumusetea sa vina din binecuvantarea Marilor spirite
Odata cu fiecare pas pe care il fac pe drumul vietii
Sa invat sa-mi traiesc cuvantul
Si sa ating eu insami viata
si pe fiecare prin fumusetea mea


Aceasta e binecuvantarea pe care o cer in aceasta clipa
Cea a caii binecuvantate a frumusetii
Si a dansului Soarelui
Asta e tot ceea ce cer,
Pentru toti ai mei.


(Maud Sejournant- Cercul Vietii)
.