Povestea Femeii Schelet

.
Din 'Femmes qui courent avec les loups'  (Femei care alearga cu lupii)
de Clarissa Pinkola Estès

(Legenda inuita)


"Ea facuse ceva impotriva vointei tatalui sau, ceva de care nimeni nu-si mai amintea. Se stia doar ca tatal ei o tarase pana la faleza si o aruncase in mare. Pestii venisera si-i mancasera carnea, ii devorasera ochii. Si ea zacea pe fundul apei, iar curentii ii clatinau oasele incoace si-ncolo.

Intr-o zi a aparut un pescar. De fapt erau mai multi pescari pe-acolo, dar unul s-a aventurat destul de departe, ignorand ce spuneau ceilalti: sa se tina departe de acele ape, caci erau blestemate.

Si iata ca un carlig al pescarului a agatat osul custii pieptului Femeii Schelet. "Aha - gandi pescarul - asta trebuie sa fie o prada grozava!" Isi imgina deja numarul mare de oameni ce se vor hrani din uriasul peste, cam cat timp va dura asta si ca nu va mai trebui sa revina multa vreme la pescuit . Si in timp ce se chinuia sa traga marele peste, marea prinse sa fiarba, scuturandu-i kayakul ca pe un pai, caci cea ce zacea in adancuri si era acum trasa la suprafata se lupta zdravan sa se elibereze. Cu cat se lupta, cu atat se infasura mai mult in firul unditei. Si reusise numai bine sa se infasoare strans si sa fie trasa in sus.

Pescarul se intoarse sa-si stranga plasa. Nu vazu craniul care aparuse desupra valurilor. Nu vazu nici micile depuneri de corali care scanteiau in orbitele goale, nici crustaceele prinse intre dintii de fildes. Cand se intoarse cu plasa stransa, tot scheletul iesise din ape si ramasese agatat de kayak.

"Aaaaah!" urla barbatul. De frica, inima ii sari din piept, ochii i se infundara in orbite si urechile i se inrosira. Tipa si incepu sa loveasca cu vasla ca un nebun. Nu-si daduse seama ca ea se incurcase in firul unditei. Ea parea ca-l urmareste, ridicata in picioare pe apa. El era din ce in ce mai ingrozit. Facuse tot felul de zigzaguri, dar ea il urma si parea ca rasufla, aruncand nori de vapori de apa deasupra marii, iar bratele ei se intindeau ca si cum ar fi incercat sa-l prind si sa-l traga in adancuri. 
"Aaaaah!" gemu el atingand pamantul. Facu un salt urias afara din barca si o lua la goana, cu undita stransa langa el, cu ata ei tragand scheletul alb si plin de corali al Femeii Schelet, agatat in fire. El urca peste stanci. Ea venea dupa el. El alerga peste tundra inghetata. Ea il urma. El fugi, sarind peste pestii intinsi afara la uscat, sfaramandu-i sub mocasini. Ea il urma. De fapt, ea aduna in trecere putin peste uscat si incepu sa manance, caci nu se mai hranise de multa vreme.  
In sfarsit omul ajunse la iglu, se arunca prin gura acestuia si intra de-a busilea inauntru. Fara suflare, ramase in intuneric, cu inima batand nebuneste. In sfarsit in siguranta, o, da, slava zeilor, Corbule, o da, multumesc Corbule, si tie atotbinefacatoare Sedna, in sfarsit in siguranta...

Si iata ca, la lumina lampii cu ulei de balena, ea era acolo. Era acolo, ingramadita pe podeaua de zapada, un calcai langa umar, un genunchi pe cutia toracia, un picior pe cot. N-a fost in stare sa spuna nici mai tarziu ce l-a impins - poate lumina focului indulcise trasaturile ei, sau poate ca era doar un om singur. Fapt e ca suflarea lui se facu mai atenta si ca incetisor isi intisese mainile aspre si, cu vorbele mamei pentru copilul ei, incepuse sa o descurce din firul unditei.
"Na, na..." Incepu sa descurce firul de pe degetele picioarelor ei, apoi de pe glezne. "Na, na..." Lucra pana tarziu in noapte, pana ajunse sa o inveleasca in blanuri, ca sa-i tina de cald. Si acum oasele Femeii Schelet erau in asezate in ordinea fireasca.
El scotoci in invelisul de piele, isi lua silexul si se folosi de parul lui pentru a face inca putin foc. Ungand cu ulei lemnul pretios al unditei sale, infasurandu-i la loc firul, el o privea. Ea, invelita in blanuri, nu zicea nimic - nu indraznea, de frica sa nu se manie pe ea, sa o arunce pe stanci si sa o faca bucati.

Barbatul incepu sa picoteasca. Luneca sub acoperamantul de piei si incepu curand sa viseze. Poate ca uneori in somnul oamenilor vine cate o lacrima sub pleoape; nu stim din ce vis izvoraste, dar trebuie sa fie un vis trist sau un vis in care se exprima o dorinta. Asa s-a intamplat si cu acel barbat.

Femeia Schelet vazu lacrima stralucind in lumina focului si dintr-o data se simti grozav de insetata. Isi desfasura oasele si aluneca langa omul adormit apoi isi puse gura pe lacrima. Aceasta unica lacrima fu un rau pentru buzele ei insetate. Ea bau iar si iar, pana isi stinse setea ce o arsese atat de multa vreme.

In timp ce statea lungita langa el,  isi lasa mana sa se strecoare in omul adormit si scoase la iveala inima lui, care batea ca o toba. Ea se aseza si lovi usor marginile inimii.
- Bum,bum! Bum, bum!
In timp ce lovea asa, ea incepu sa cante: "Carne, carne, carne!" Si pe masura ce canta, corpul ei se acoperea de carne. Si ea canta pentru par, si canta pentru ochi, si canta pentru maini puternice. Si canta pentru locul ei dintre picioare si pentru sani care sa fie adanci pentru a darui caldura, si pentru tot ce are nevoie o femeie.

Si cand fu gata, ea canta pentru scoaterea vesmintelor de pe barbatul care dormea si apoi se strecura langa el in pat, piele langa piele. Si darui inapoi trupului lui minunata toba, inima. Si asa se desteptara dimineata, incalciti unul si altul in alt fel acum, dupa aceasta noapte.

Cei care uitasera ce-i adusese ei nefericirea, la inceput, povestesc si acum ca ea a plecat cu pescarul si ca au fost hraniti cu daruire de creaturile marii pe care ea le cunoscuse cat fusese sub ape. Aceasta poveste, zic ei, e adevarata si  nu mai e nimic de adaugat."

...

Am incercat a talmaci cat mai bine povestea de mai sus. Talmacire doar de limba vorbita ori scrisa... Limba inimii va spune fiecaruia ceea ce este de spus. Si asa cum zic si povestitorii - inuitii care o transmit copiilor lor - nu mai e nimic de adaugat.

.

... Doar desenul povestii, asa cum l-a gasit Ajnanina (gracias!)


.
Si cuvintele astea, tot de la Ajnanina, care pot face cate un fir spre intelegere. Cateva din multele fire...


,,si tot asa veti pescui in apa adanca; si tot ceea ce veti prinde va fi urias; veti aduce prada acasa, dar deasupra oaselor trebuie sa cantati cantecul vietii"

,,caci in ceea ce numim realitate, pescuim doar in apropierea malului, iar daca ceea ce prindem ne depaseste, taiem undita"

"... iar celui ce are curajul sa ceara totul, intregul, i se va darui ceea ce cere."
.